Atunci când un performer antreprenor îmi spune sub o formă sau alta că “nu mai vrea nimeni să lucreze, toată lumea vrea să fie antreprenor” sau că “nu mai sunt oameni buni în România”, ceea ce aud și înțeleg eu este că se simte prins între ciocan și nicovală.
Pe de o parte ca să-și crească businessul, ca să opereze sistemul prin care oferă valoare pieței, ca să aibă măcar o libertate parțială are nevoie de oameni.
Pe de altă parte, vede recrutarea și trainingul oamenilor ca pe o cauză pierdută ce consumă timp, energie, bani și nu de puține ori sufletul lui.
În viața de business de zi cu zi, se simte forțat să accepte fără prea multe comentarii comportamentele unora dintre angajați, performanța slabă sau greșelile repetate.
Și să-și riște continuu reputația în fața clientului.
Face compromis după compromis în speranța că “dacă el îi tratează cu respect, îi înțelege, îi lasă liberi și îi ajută” ei vor face ceea ce e nevoie să facă și se va putea baza pe ei fără să ceară, să verifice, să măsoare, să aibă discuții în contradictoriu sau să concedieze.
Din păcate, acest stil de leadership aplicat de pe o poziție de inferioritate (eu am nevoie de tine pentru că nu am alternative) este extrem de dureros pentru el ca om și de multe ori neperformant pentru business.
Când se întâmplă ca unul din oamenii lui să îl dezamăgească fie nefăcând ceea ce se așteaptă de la el, fie având o performanță slabă reflectată în nemulțumirea unui client vocal, antreprenorul se simte trădat, înșelat, fraierit și lipsit de control.
Îi vine să-ți bage picioarele în el de business, să reducă totul la dimensiunile la care poate face el munca sau măcar controla direct activitatea și calitatea.
De obicei zice chestii de genul “Nu mai înțeleg nimic”, “Eu le-am dat și asta și asta și asta, am trecut cu vederea și am înghițit asta și asta și asta și ei…”
Reacția emoțională diferă de la om la om, la unii se amplifică senzația de frustrare și devin nervoși, furioși, la alții se amplifică senzația de amărăciune, de a se simți neînțeleși și undeva (deși nu e un cuvânt de business neapărat) abandonați.
Pentru că știu că deși problema găsirii, pregătirii și păstrării oamenilor este o provocare, dar devine cu atât mai grea când ei cred că nu există soluții (nimeni nu vrea să lucreze, deci nu am de unde aduce oameni care să vrea să lucreze) ceea ce fac este să-i întreb:
Clienții sunt oameni și trebuie atrași/căutați de acord?
Angajații sunt și ei oameni?
E posibil oare ca la fel ca și clienții care unii sunt A, alții sunt B, alții sunt C raportat la standardele noastre, și angajații să fie la fel A, B și C?
Este posibil să fie în mare parte o muncă de căutare/măsurare/pregătire/măsurare continuă pentru a găsi angajați A și B?
Este oare posibil să fie totuși în România oameni buni care vor siguranța unui loc de muncă și nu vor să fie antreprenori care să-și asume tot riscul?
E posibil oare că “Nu mai vrea nimeni să lucreze, toată lumea vrea să fie antreprenor” să nu fie 100% adevărat?
În momentul în care pentru una din întrebările mele el admite că e posibil, ceva se rupe.
Antreprenorul începe să creadă din nou. Sigur, problema e tot acolo, e tot efort să o rezolve. Dar conștientizarea face posibile câteva soluții practice, dintre care unele sunt găsite de el, pe altele i le sugerez eu din experiența cu alți antreprenori sau din variantele de căutare a oamenilor pe care le-am dezvoltat ca om de vânzări/antreprenor:
Primul lucru pe care începe să-l simtă antreprenorul când trece prin acest proces, este un sentiment de control în creștere. Pot să fac ceva.
Iar când dispare sentimentul de neputință, stresul de a fi legat de mâini și de picioare și apare sentimentul de control sau influență pe problemă, fizic creierul lui nu mai operează din luptă sau fugi ci începe să aibă acces la lobul frontal stâng unde sunt toate cunoștințele și informațiile și la lobul frontal drept unde este toată creativitatea. Practic, se deblochează și redevine acel căutător de soluții care este în natura lui de antreprenor.
Toate acestea pot avea un impact puternic în businessul lui dar și în sănătatea lui fizică (stres mai mic, mâncat pe fond nervos mai puțin) și chiar și în relația lui (mai multă răbdare cu soția și copiii).
Nu am să relatez toată intervenția, dar când după 45 de minute de la începerea ședinței Andrei a conștientizat că:
da, clienții sunt oameni, angajații sunt oameni și e o muncă de căutare și de selectare,
da, e posibil să mai fie oameni buni în România,
da, e posibil ca unii să vrea siguranța unui loc de muncă și
da, e posibil să-i găsească dacă-i caută, cum caută și clienții și s-a relaxat.
Umerii i s-au detensionat, respirația s-a liniștit, tensiunea de pe fața lui s-a redus mult. Știa că poate face ceva, că este în controlul lui. Era concentrat să găsească soluții în controlul lui pentru a căuta/oferta/angaja/pregăti/măsura/înlocui oamenii ca să găsească angajații de nivel A și B.
Sigur, deși exemplul meu este bazat pe realitatea din ședințe de coaching cu antreprenori, nu se aplică neapărat și la tine sau nu exact. Dacă vrei să trecem împreună printr-o discuție care să te ajute să găsești oameni un pic mai repede și un pic mai liniștit, setează o primă ședință de claritate cu zero costuri aici.